Primarul comunei dâmboviţene Aninoasa, Constantin Maricescu, şi alţi trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv, fiind suspectaţi de sprijinirea unei grupări infracţionale şi complicitate la furt calificat de conducte de transport de produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 1,5 milioane de lei.

Magistraţii Tribunalului Dâmboviţa au emis pe numele celor patru persoane mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, complicitate la furt şi furt cu consecinţe deosebit de grave. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploieşti, potrivit Mediafax.

Primarul Constantin Maricescu şi ceilalţi trei bărbaţi cercetaţi în acest dosar au fost reţinuţi vineri, în urma unor percheziţii în Dâmboviţa şi Prahova, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializată în furt calificat de conducte de transport de produse petroliere, cu consecinţe deosebit de grave.

În urma percheziţiilor au fost descoperite mai multe documente contabile, actele unor imobile, 15.990 de euro şi 34.400 de lei.

Potrivit Poliţiei Române, membrii grupării ar fi furat, în perioada 2010 - 2011, conducte magistrale de transport de produse petroliere care aparţineau mai multor firme, provocând un prejudiciu care se ridică la peste 1.500.000 de lei.

În acest dosar a fost pus sechestru asiguratoriu pe două vile, şase maşini de lux, trei buldoexcavatoare şi un autotren.

Conform anchetatorilor, cazul are legătură cu un dosar instrumentat de DIICOT în luna septembrie, când şapte persoane, printre care şefii a trei posturi de poliţie şi un jandarm, au fost arestate preventiv.

Constantin Maricescu (PSD) este primar al comunei dâmboviţene Aninoasa din 1996, fiind la al cincilea mandat. El s-a făcut cunoscut după ce timp de peste zece ani a organizat "Festivalul Primarilor Artişti", eveniment la care zeci de aleşi şi-au arătat talentul de cântăreţi şi instrumentişti.