Doi bărbaţi de 48 şi 67 de ani, din municipiul Vaslui, au fost reţinuţi de poliţiştii de investigaţii criminale pentru proxenetism, după ce ar fi exploatat sexual două fete de 15 şi 17 ani, provenite din familii dezorganizate. Bărbaţii au încercat să corupă alte patru minore pentru a le determina să practice prostituţia.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vaslui au reţinut doi bărbaţi acuzaţi de proxenetism pe motiv că ar fi racolat două fete de 15 şi 17 ani pe care, ulterior, le-ar fi determinat să practice prostituţia. Cei doi vasluieni ar fi profitat de vulnerabilitatea minorelor, susţin anchetatorii, în condiţiile în care erau neşcolarizate şi proveneau din familii dezorganizate şi cu situaţii materiale precare.
De altfel, bărbaţii acuzaţi de proxenetism au încercat să determine, prin aceleaşi metode, alte patru fete să practice prostituţia, însă au fost refuzaţi.
”Cei doi bărbaţi puneau la dispoziţia viitorilor clienţi numerele de telefon ale minorelor, iar în urma discuţiilor purtate, se stabileau locaţiile unde urmau să întreţină raporturi sexuale. Acestea se consumau, de comun acord, în diverse locaţii, cum ar fi locuinţe ale clienţilor, camere de hotel sau autoturisme. Sumele percepute nu erau unele fixe, fiind negociate în funcţie de posibilităţile materiale ale clienţilor”, a declarat, miercuri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonica.
În baza probelor administrate, poliţiştii i-au reţinut pe cei doi vasluieni pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la Parchet, respectiv Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă pentru proxenetism.
Doi bărbaţi, reţinuţi pentru proxenetism după ce ar fi exploatat sexual două fete de 15 şi 17 ani
16 februarie 2017
(38 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Atac cu acid într-un bloc din judeţul Iaşi. Un bărbat, în stare gravă, la spital
(12 mai 2018)
35 vizualizări
Turcii înăspresc tonul: Rusia se comportă ca o organizaţie teroristă
(15 februarie 2016)
36 vizualizări
31 de morţi în urma protestelor din Venezuela
(25 martie 2014)
23 vizualizări
Cel puţin 13 persoane au murit în California, în urma unor alunecări de teren
(10 ianuarie 2018)
31 vizualizări
Senatoarea Doina Tudor a fost reţinută
(25 februarie 2016)
68 vizualizări
Atenţionare de călătorie in Belgia: Traficul aerian, închis timp de 24 de ore
(13 decembrie 2014)
29 vizualizări
Patru ambarcaţiuni uşoare iraniene au efectuat manevre în apropierea unor nave de război americane în Strâmtoarea Hormuz
(13 iulie 2016)
45 vizualizări
ATAC ARMAT în SUA: Un copil de patru ani a fost împuşcat mortal în cap, în faţa părinţilor săi
(21 octombrie 2015)
34 vizualizări
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest la domiciliu
(4 martie 2015)
28 vizualizări
Enache Jiru, propunerea lui Ponta pentru conducerea CEC
(24 februarie 2014)
188 vizualizări
Reuniune de urgenţă a OMS pe tema virusului ZIKA
(1 februarie 2016)
34 vizualizări
Incidente în centrul Ploieştiului înainte de Petrolul - Steaua!
(17 mai 2014)
343 vizualizări
Cutremur de 3,8 grade în zona Vrancea
(22 octombrie 2013)
33 vizualizări
Vin (şi) englezii! Marea Britanie trimite trupe în România
(5 februarie 2015)
64 vizualizări
Percheziţii în Bucureşti şi două judeţe: Firmă de salubrizare, vizată
(3 martie 2016)
47 vizualizări
Rusia a început operaţiunile în Siria. Aviaţia a efectiat primele raiduri asupra poziţiilor SI
(30 septembrie 2015)
43 vizualizări
Accident pe DN1, la Comarnic
(17 decembrie 2013)
200 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024