Avionul Liniilor aeriene malaeziene dispărut fără urmă acum aproape trei ani se află "foarte probabil" la nord de zona oficială de căutare din Oceanul Indian, a anunţat luni şeful departamentului australian care a condus căutările suspendate săptămâna trecută, informează DPA.

Guvernele australian, malaezian şi chinez au anunţat marţea trecută suspendarea căutărilor subacvatice după cercetarea a 120.000 kmp din ocean, întrucât nu s-au găsit "informaţii credibile noi". Nava implicată în căutări, Fugro Equator, a revenit luni în portul australian Perth, în cadrul unei ceremonii la care au luat parte miniştri din cele trei ţări.

În decembrie, unii experţi au recomandat continuarea cercetărilor, apreciind că aeronava s-ar putea afla într-o zonă de 25.000 kmp la nord de zona oficială de căutări.

"Este foarte probabil ca aeronava să se afle în zona definită în decembrie de experţi, dar nu este absolut sigur", a declarat Greg Hood, comisar şef al Biroului australian pentru siguranţa transporturilor, care a condus căutările.

El a menţionat că departamentul său ar fi dorit să continue căutarea pentru a aduce consolare familiilor celor care se aflau la bord.

Cursa MH370 a Liniilor aeriene malaeziene a dispărut la 8 martie 2014 pe ruta Kuala Lumpur — Beijing, cu 239 de oameni la bord. Familiile şi rudele pasagerilor au criticat autorităţile pentru suspendarea căutărilor, operaţiune care a costat cele trei ţări implicate peste 150 milioane de dolari.

Singurele trei fragmente confirmate ca provenind de la aparatul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines au fost găsite pe plaje din Mauritius, insula franceză Réunion şi pe o insulă din largul coastelor Tanzaniei.