Traficul autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone prin Vama Ruse, către Bulgaria a fost reluat, după ce restricţia impusă acestora din cauza viscolului a fost ridicată. De asemenea, circulaţia autovehiculelor de mare tonaj este permisă şi pe DN5 Bucureşti-Giurgiu.

Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, miercuri, a fost ridicată restricţia privind circulaţia maşinilor de mare tonaj către Bulgaria prin Vama Ruse. Astfel, toate categoriile de autovehicule pot folosi punctul de frontieră pentru a ajunge în ţara vecină.

Totodată, potrivit sursei citate a fost ridicată şi restricţia similară de pe DN5 Bucureşti-Giurgiu.

Aceste restricţii fusesră impuse marţi seară, în jurul orei 19.30, din cauza viscolului.

În jurul orei 11.15, a fost redeschis tronsonul Cernavodă - Constanţa al Autostrăzii A2, pe sensul de mers către Constanţa (între kilometrii 160 şi 212), anunţa Infotrafic.

Potrivit sursei citate, din cauza viscolului, Autostrada A2 rămâne închisă între Bucureşti şi Cernavodă, pe sensul de mers către Constanţa, dar şi întreg tronsonul Constanţa (intersecţie A4) - Bucureşti (pe sensul către Bucureşti).

De asemenea, pe Autostrada A4 se poate circula între Ovidiu şi Agigea, însă nu este permisă intrarea pe A2.

La ora transmiterii acestei ştiri, sunt închise în continuare 13 tronsoane de drumuri naţionale (pe 15 sectoare):

JUDEŢUL CĂLĂRAŞI:

  • DN3 FUNDULEA – CĂLĂRAŞI  – CHICIU;
  • DN31 OLTENIŢA – CUZA VODĂ;
  • DN4 OLTENIŢA – FRUMUŞANI;
  • DN3A LEHLIU – LIMITĂ CU JUDEŢUL IALOMIŢA;
  • DN41  OLTENIŢA – LIMITĂ JUDEŢUL GIURGIU;

JUDEŢUL CONSTANŢA:

  • DN22 LUMINA – MIHAI VITEAZU;
  • DN2A MIHAIL KOGĂLNICEANU -  HÂRŞOVA;
  • DN22A HÂRŞOVA - LIMITĂ JUDEŢUL TULCEA;

JUDEŢUL GIURGIU:

  • DN5B GIURGIU – GHIMPAŢI;
  • DN61 GHIMPAŢI – CREVEDIA MARE;
  • DN5A ADUNAŢII-COPĂCENI – GREACA;
  • DN41 DAIA – LIMITĂ JUDEŢUL CĂLĂRAŞI;

JUDEŢUL IALOMIŢA:

  • DN3A FETEŞTI – LIMITĂ CU JUDEŢUL CĂLĂRAŞI;
  • DN2C SLOBOZIA – LIMITĂ JUDEŢUL BUZĂU (TOVĂRĂŞIA);
  • DN21A ŢĂNDĂREI – LIMITĂ BRĂILA (INTERSECŢIE CU DN21).


În judeţul Ialomiţa, pe DN21, între limitele cu judeţele Călăraşi şi Brăila, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Pe DN4, între DN Centura Bucureşti şi Frumuşani, autoturismele circulă controlat, în coloană, fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie.

Pe DN3, între Fundulea (judeţul Călăraşi) şi Brăneşti (judeţul Ilfov), autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone circulă controlat, în coloană, fiind însoţite de utilaje de deszăpezire şi de echipaje de poliţie. Traficul greu nu este permis.

Tot pe DN3, în judeţul Constanţa, între Murfatlar şi Ostrov, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Potrivit IGPR, sunt închise şi 34 de drumuri judeţene.

Astfel, traficul este oprit pe toate drumurile judeţene din Călăraşi, în total 23, pe patru din Teleorman, patru din Giurgiu, unul din Ilfov, unul din Galaţi şi unul din Caraş-Severin.