Alte şapte persoane sunt cercetate pentru tăinuire, una dintre acestea fiind pusă sub control judiciar, în cazul bărbatului arestat preventiv după ce ar fi furat două diamante şi două inele cu diamante, în valoare de 5,2 milioane de euro, dintr-un magazin de bijuterii din Franţa. Bărbatul ar fi intrat în contact cu doi belgieni şi un israelian, pentru a vinde bijuteriile, însă tranzacţia nu s-a realizat.
Politişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, împreună cu poliţişti ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ploieşti, au făcut, în 13 ianuarie, şapte percheziţii în municipiul Bucureşti, în cazul furtului comis în 30 decembrie 2016 de către un român la un magazin de bijuterii din Paris.
Bărbatul a reuşit să fure din magazinul de bijuterii din Franţa două diamante şi două inele cu diamante şi piese preţioase, cu o valoare de piaţă de 5,2 milioane de euro.
În urma descinderilor, unul dintre cele două inele cu diamante şi piese preţioase furate a fost recuperat, iar opt persoane au fost duse la audieri.
”În urma investigaţiilor făcute în cauză a rezultat că, în 30 decembrie 2016, principalul suspect, un bărbat, de 42 de ani, din Bucureşti, s-ar fi prezentat la magazinul de bijuterii ca fiind specialist în bijuterii, gemolog, folosind un nume fals. La momentul respectiv, acesta ar fi reuşit să substituie bijuteriile faţă de care îşi manifestase interesul de a le cumpăra, cu nişte copii ale acestora”, arată DIICOT.
Procurorii precizează că bărbatul ar fi fost ajutat de doi cetăţeni sârbi, bijuteriile fiind apoi împărţite între aceştia.
”Pentru comercializarea inelului cu diamant şi a pietrelor preţioase românul ar fi intrat în contact cu doi cetăţeni belgieni şi unul israelian, fără ca tranzacţia să se realizeze”, mai arată DIICOT.
Bucureşteanul a fost iniţial reţinut de DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi furt calificat, iar apoi Tribunalul Prahova a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de acesta.
De asemenea, o altă persoană bănuită de implicare în acest caz a fost pusă sub control judiciar, pentru tăinuire, iar alte şase persoane sunt cercetate de DIICOT tot pentru tăinuire.
Alte şapte persoane sunt cercetate pentru tăinuire în cazul bărbatului care ar fi furat diamante şi inele cu diamante din Franţa
16 ianuarie 2017
(50 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Braşov. O persoană a decedat, cealaltă este în stare gravă
(2 iulie 2016)
23 vizualizări
Alin Cocoş, în arest la domiciliu, în dosarul Bica 2
(25 martie 2015)
29 vizualizări
Peste 80 de infractori prinşi în mijloacele de transport în comun din Bucureşti
(25 noiembrie 2013)
33 vizualizări
Încă nouă români evacuaţi din Yemen
(18 aprilie 2015)
25 vizualizări
Trei vagoane ale unui tren de marfă care transporta motorină au deraiat în localitatea mehedinţeană Balota
(1 februarie 2018)
44 vizualizări
Alarmă la rafinăria Petrobrazi
(26 iunie 2014)
387 vizualizări
DIICOT: 22 de români, exploataţi la muncă în Emiratele Arabe Unite
(29 aprilie 2014)
21 vizualizări
Măsuri sporite de securitate, cu echipe terestre, patrule canine şi un elicopter MAI, la frontiera cu Serbia din cauza imigranţilor
(19 august 2016)
26 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 8, produs în largul Papua Noua Guinee (USGS); s-a emis alertă de tsunami
(22 ianuarie 2017)
49 vizualizări
Doi răniţi şi 46 de suporteri arestaţi la derbiul Levski Sofia - ŢSKA Sofia
(9 martie 2014)
37 vizualizări
Doi marinari turci de pe un pescador prins la braconaj în Marea Neagră, arestaţi preventiv, iar vasul, confiscat
(22 aprilie 2016)
27 vizualizări
Zece români, accidentaţi în Italia, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat
(20 aprilie 2014)
37 vizualizări
Cod portocaliu de inundaţii până sâmbătă la miezul nopţii în judeţele Harghita, Mureş, Covasna şi Braşov
(4 iunie 2016)
28 vizualizări
Trei morţi şi şase răniţi, după ce poliţia a luat cu asalt cafeneaua din Sidney
(16 decembrie 2014)
24 vizualizări
Radu Budeanu, fondatorul Cancan, ridicat de procurorii DNA de pe Aeroportul Otopeni şi dus la audieri
(18 noiembrie 2015)
230 vizualizări
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
(30 ianuarie 2017)
262 vizualizări
Alina Bica ar fi plecat in Costa Rica
(17 ianuarie 2018)
106 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024