Forţele armate guvernamentale siriene şi grupări rebele au fost angajate în confruntări vineri, la mai puţin de două ore de la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului, încălcând termenii înţelegerii convenite cu mediere din partea Rusiei şi Turciei, transmite Reuters, citând un grup de monitorizare şi surse din cadrul rebelilor.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a informat că rebelii au încălcat termenii acordului şi au preluat controlul asupra unor puncte din provincia Hama.

Mohammed Rasheed, purtător de cuvânt al grupării rebele Jaish al-Nasr, a afirmat, în schimb, că forţele guvernamentale au încălcat termenii acordului şi au bombardat sate din provincia Idlib, în vecinătatea provinciei Hama.

O încetare a focului la nivel naţional în Siria, mediată de Rusia şi Turcia, a intrat în vigoare la miezul nopţii, fiind cea mai recentă încercare de a pune capăt conflictului ce durează de aproape şase ani, transmite Reuters.

Este primul acord de încetare a focului la care se ajunge fără implicarea SUA sau a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).