Două avioane de pasageri ale companiei Turkish Airlines s-au ciocnit luni pe Aeroportul Internaţional Ataturk din Istanbul.

Potrivit postului de televiziune CNN Turk, un Airbus A330-200, care efectuează zboruri pe cursa Viena-Istanbul, a lovit, în timpul manevrei de parcare la terminal, un Airbus A340-300 care sosise de la Sao Paulo.

În urma coleziunii, ambele aeronave au fost grav avariate. Niciunul dintre pasageri sau membri ai echipajului nu au avut însă de suferit.

Autorităţile aeroportuare locale investighează cazul şi încearcă să stabilească cauzele care au dus la producerea accidentului.