Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs, sâmbătă dimineaţă, în nordul judeţului Buzău, la o adâncime de 127 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Seismul a avut loc la ora 9.31, cele mai apropiate localităţi de epicentru fiind Varlaam, Vintileasca şi Bisoca.

Un cutremur cu magnitudinea 3,6 s-a produs, în 1 decembrie, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 99,3 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. 

Seismul avut loc la ora 11.01, în nordul judeţului Vrancea, cele mai apropiate localităţi de epicentru fiind Vidra, Năruja, Reghiu, Panciu şi Odobeşti.

Un alt cutremur, cu magnitudinea 3,8, s-a produs pe 30 noiembrie, la ora 15.34, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 137 de kilometri.

Seismul a avut loc în vestul judeţului Vrancea, în apropiere de graniţa cu judeţul Buzău. Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Târgu Secuiesc, Focşani, Râmnicu Sărat şi Mărăşeşti.

Ultimul cutremur cu magnitudine peste 4 s-a produs în zona Vrancea pe 19 noiembrie. Seismul, cu magnitudine 4,4, a avut loc la adâncimea de 143 de kilometri.

Un cutremur puternic, cu magnitudine 5,3, a avut loc în 24 septembrie, la ora 2.11, resimţindu-se şi în Bucureşti. Seismul s-a produs în zona Vrancea, la o adâncime de 112,3 kilometri.

Cele mai mai puternice cutremure produse în România după Revoluţie sunt cele înregistrate pe 30 şi respectiv 31 mai 1990, cu magnitudini de 6,9 şi respectiv 6,4.