Cererea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată va fi judecată în 13 decembrie, la Judecătoria Sectorului 5. Dan Voiculescu trebuie să execute cel puţin o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare, primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, pentru a putea fi propus pentru eliberare condiţionată, până în prezent acesta executând doi ani şi patru luni.

Avocatul lui Dan Voiculescu a înregistrat în 28 noiembrie, la Judecătoria Sectorului 5, cererea de eliberare condiţionată a fondatorului trustului Intact, iar instanţa a stabilit iniţial termenul de judecată pentru 17 ianuarie. Voiculescu a solicitat instanţei să stabilească un termen mai scurt de judecată, cererea fiind admisă de Judecătoria Sectorului 5, care a decis ca cererea ca solicitarea să fie analizată în 13 decembrie.

"Se admite cererea. Se preschimbă termenul pentru 13.12.2016. Se citează petentul. Se încunoştinţează apărătorul ales. Se emite adresă către Penitenciarul Rahova pentru a comunica, sub sancţiunea amenzii judiciare către directorul unităţii, relaţiile solicitate până la data de 9.12.2016”, potrivit deciziei instanţei.

În 25 noiembrie, cererea lui Dan Voiculescu a fost analizată şi de Comisia Penitenciarului Rahova, unde acesta execută pedeapsa. Membrii Comisiei de la Penitenciarul Rahova au analizat cât a executat efectiv din pedeapsă Dan Voiculescu, dacă are zile câştigate pentru că a prestat activităţi în timpul detenţiei, dar şi comportamentul acestuia. În fracţia de pedeapsă intră atât perioada executată efectiv de Dan Voiculescu de la încarcerarea sa, în 8 august 2014, cât şi zilele câştigate pentru că a prestat activităţi în timpul detenţiei.

În urma analizării cererii, membrii Comisiei au stabilit că Dan Voiculescu nu are în prezent executată o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare, potrivit unor surse din sistemul penitenciar.

Instanţa de la Judecătoria Sectorului 5 care va analiza cererea lui Dan Voiculescu va lua în considerare şi recomandarea făcută de Comisia de liberări condiţionate de la Penitenciarul Rahova.

Avocatul Gheorghiţă Mateuţ a declarat, pentru News.ro, că Dan Voiculescu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru liberare condiţionată, respectiv fracţia din pedeapsă executată, comportament exemplar şi stăruinţă în muncă, precizând că acesta nu a avut abateri de când a fost încarcerat.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, zece cărţi: "Omenirea, încotro?", "Dezvoltarea economică durabilă", "A patra cale", "Efecte de antrenare a investiţiilor străine în economia românească 1990-2014", "Economia românească", "Investiţii străine directe - vector al dezvoltării economice", "Managementul riscului în accesarea şi gestionarea fondurilor europene", "Clasa de mijloc - teoria şi practica antreprenorială", "Consideraţii asupra teoriei lui Maslow - Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale" şi "Teoria valorii - Participare la conferinţe naţionale şi internaţionale". Şapte dintre acestea au recomandări de la profesorul Dumitru Miron, fost decan al Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din ASE.

În dosarul "ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsă.