Peste 15.000 de familii din 30 de localităţi din judeţe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineaţă, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în reţeaua de distribuţie a energiei electrice. În multe situaţii, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecţiunilor.

Cinci judeţe din zona de centru şi nord a Moldovei sunt afectate, încă din cursul nopţii de vineri, de vântul puternic care a dus la apariţia unor avarii în reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

Astfel, peste 15.000 de abonaţi din 30 de localităţi sunt fără curent electric, sâmbătă dimineaţă, în multe situaţii existând cabluri rupte de rafalele de vânt. Cele mai afectate sunt judeţele Bacău, cu 12 localităţi, şi Neamţ, cu opt sate care nu mai sunt alimentate la reţeaua de electricitate. De asemenea, au rămas fără curent câte patru localităţi din Vaslui şi Iaşi, precum şi două din judeţul Botoşani.

”Avariile au apărut încă din cursul serii şi a nopţii de vineri, însă, în multe zone nu s-a putut ajunge din cauza căilor de acces impracticabile, a vântului şi a întunericului. Există multe conductoare rupte şi căzute la pământ, motiv pentru care facem apel la populaţie ca, în cazul un care observă astfel de situaţii, să nu se apropie de acele cabluri şi să anunţe de urgenţă la dispeceratul companiei, la numărul de telefon 0800.800.929, sau direct la numărul de urgenţă 112”, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, responsabilul mass-media al E.ON România, Corneliu Zaiţ.

Reprezentanţii companiei de furnizare a energie electrice nu au putut preciza când vor fi realimentate la reţeaua de distribuţie cele 30 de localităţi, timpii de intervenţie fiind influenţaţi, de la caz la caz, de situaţia din teren.