Şapte persoane au fost arestate preventiv, vineri dimineaţă, după ce au provocat un scandal într-un local din Craiova la începutul lunii noiembrie. Conform referatului de arestare preventivă întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, conflictul dintre cele şapte persoane a avut ca scop preluarea supremaţiei în gruparea interlopă "Frăţia", coordonată de Gigi Vadik Zaveran zis Gigioc.

Scandalul dintre cele şapte persoane, care a avut loc în noaptea de 4 spre 5 noiembrie 2016 şi în urma căruia craioveanul Marian Cristian Vlădescu s-a ales cu mai multe lovituri, a fost premeditat, procurorii descoperind un plan pus la cale de către Ştefan Mitre Cantemir.

"În cursul anului 2014, inculpatul Mitre Cantemir Ştefan, fiind în executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani în penitenciarul din Craiova, l-a cunoscut pe numitul Ghinea Florin zis "Ghenosu” , liderul clanului omonim  din judeţul Dâmboviţa, ulterior punerii în libertate, participând la o petrecere organizată de Ghenosu alături de unii dintre membrii grupului structurat "Frăţia”. (Vlădescu Cristian Marian, Amza Paul Dănuţ, Amorăriţei Chenea Petru Adrian)”.

Prin urmare, Ştefan Mitre Cantemir a luat decizia ca, împreună cu Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian, Amza Paul Dănuţ, Băloiu Alexandru Grigore să preia conducerea grupării interlope "Frăţia". "Pe acest fond decizional şi al ameninţărilor primite de la inculpatul Zavera Gigi Vadik, în cursul lunii octombrie 2016 şi începutul lunii noiembrie 2016, grupul condus de Mitre Cantemir Ştefan  şi având ca membripe Vlădescu Cristian Marian, Amorăriţei Chenea Petru Adrian, Amza Paul Dănuţ, Băloiu Alexandru Grigore a planificat exercitarea unor acte de violenţă asupra grupării rămase fidelă inculaptului Zavera Gigi Vadik”, au menţionat procurorii.

Conform anchetatorilor, Gigi Vadik Zavera le-a interzis celor care doreau să preia conducerea grupării interlope să mai intre în localurile controlate de membrii Frăţiei.

Pe 4 noiembrie, Vlădescu Cristian Marian, zis Ventura, a mers în localul OnOff din Craiova, unde se aflau, Zavera Gigi Vadik, Cimpoieru Ioneluş, Barbu Florinel, Tudor Cătălin Viorel,  Coandă Marian Irinel, Panaite Mircea Alin şi :Bobo”.

"Grupul condus de Zavera Gigi-Vadik a trecut la agresarea lui Vlădescu Cristian Marian, care a fost lovit în cap cu o sabie (macetă) şi  ţeavă metalică şi înjunghiat superficial în spate cu un obiect tăietor înţepător. Reuşind să părăsească localul, Vlădescu Cristian Marian i-a contactat pe Mitre Cantemir Ştefan şi Băloiu Alexandru Grigore, aflaţi în zonă, care au venit imediat la faţa locului. A avut loc o luptă generalizată între cele două grupuri, în afara localului, în stradă, Zavera Gigi Vadik fiind lovit în mod repetat cu piciorul în cap de către Mitre Cantemir Ştefan iar Vlădescu Cristian Marian a reuşit să preia sabia deţinută anterior de Zavera, lovindu-l cu mânerul acesteia în cap”, precizează procurorii.

Surse apropiate anchetei susţin că Gigi Vadik Zavera intenţiona să părăsească ţara, dar a fost reţinut de către poliţişti chiar în vamă, la Drobeta Turnu Severin.

Cele şapte persoane implicate în scandal au fost reţinute în cursul zilei de joi, iar la câteva ore, în timpul nopţii, magistraţii Tribunalului Dolj au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 zile.