Paramilitari şiiţi irakieni au lansat sâmbătă o operaţiune la vest de Mosul pentru a prelua controlul în oraşul Tal Afar de la gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) şi a întrerupe legăturile de alimentare ale grupării cu Siria, a anunţat purtătorul de cuvânt al miliţiilor şiite, relatează AFP.

"Operaţiunea vizează să întrerupă legătura între Mosul şi Raqa (fief al SI în Siria) pentru a întări asediul la Mosul şi a elibera" oraşul Tal Afar, a precizat purtătorul de cuvânt al miliţiilor şiite ale Hachd al-Chaabi, Ahmed al-Assadi.

Potrivit sursei citate, operaţiunea vizează preluarea controlului, în afară de Tal Afar, în oraşele Tal Abta şi Hatra, în apropierea cărora se află un sit arheologic înscris în patrimoniul UNESCO.