Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Bogdan Olteanu, la data faptei preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Totodată, procurorii solicită înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.

DNA precizează, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES, că în perioada iulie — noiembrie 2008, Olteanu a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă prim-ministrul de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

"Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de inculpatul Olteanu, persoana respectivă a fost numită la 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Astfel, la 31 iulie 2008, a avut loc o întâlnire între Bogdan Olteanu şi omul de afaceri într-o localitate situată în Delta Dunării, prilej cu care inculpatul i-a cerut omului de afaceri suma de 1 milion de euro în schimbul influenţei pe care urma să o exercite asupra prim-ministrului în vederea numirii unei persoane agreate de omul de afaceri pe postul de guvernator al Deltei Dunării; în acelaşi sens, inculpatul a acceptat şi promisiunea omului de afaceri de a-i oferi sprijin electoral constând în prestarea servicii electorale în campanie", susţin procurorii.

Ulterior, activitatea infracţională a continuat cu remiterea, conform DNA, către Bogdan Olteanu, a sumei de un milion de euro, prin intermediar, într-o zi din intervalul 31 octombrie — 7 noiembrie 2008, la sediul unui partid politic.

Anchetatorii au reţinut că, în perioada august — noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului şi la alocarea mandatelor de parlamentar).

"Având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deţinute de inculpat pentru a servi la confiscarea prin echivalent a sumei de un milion de euro, precum şi dispoziţiile art. 20 din Legea 78/2000, care prevăd că în situaţia infracţiunilor de corupţie luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului", precizează DNA.

Sursa citată menţionează că s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de alte fapte şi alte persoane.