Poliţiştii de frontieră din Timiş au depistat, la frontiera cu Serbia, o familie din Liban, soţ şi soţie, care intenţiona să intre ilegal în ţară, pe jos. Femeia a fost transportată la spital, deoarece acuza probleme de sănătate.

Cei doi migranţi au fost depistaţi vineri, în jurul orei 8.30, de către poliţiştii de frontieră de la Lunga, judeţul Timiş, la marginea localităţii de frontieră Comloşu Mare, potrivit unui comunica al Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Persoanele în cauză au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, pentru cercetări.

”Din primele verificări s-a stabilit că migranţii, soţ şi soţie, cu vârste de 25 respectiv 20 de ani, sunt din Liban. Aceştia au declarat că au trecut frontiera, pe jos, din Serbia cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, femeia, însărcinată în luna a opta, a declarat că se simte rău şi a fost transportată la spital.

”Femeia era însărcinată în luna a opta şi acuza probleme de sănătate - epuizare fizică şi uşoară hipotermie - fapt pentru care poliţiştii de frontieră au solicitat ambulanţa, care a preluat-o şi transportat-o la spitalul din localitatea Jimbolia, pentru investigaţii de specialitate”, conform comunicatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru trecere frauduloasă a frontierei, totodată urmând a fi anunţate şi autorităţile sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.