Un tânăr în vârstă de 23 de ani din Braşov a fost înjunghiat mortal pe stradă, în Marea Britanie, poliţiştii susţinând că atacul a fost premeditat. Doi bărbaţi au fost arestaţi în acest caz.

Mircea Gheorghe Cozmiuc era din Braşov şi avea 23 de ani, el locuind de doi ani în Marea Britanie, unde era angajat al site-ului Amazon.

Potrivit presei britanice, tânărul a fost înjunghiat în drum spre serviciu, iar din primele informaţii a fost vorba despre un atac premeditat, românul fiind urmărit înainte să fie atacat.

Trupul neînsufleţit al lui Mircea Gheorghe Cozmiuc a fost descoperit sâmbătă dimineaţă, pe strada Carter din Wolverhampton, potrivit BBC. Câteva ore mai târziu, poliţia a arestat un bărbat de 33 de ani, aflat încă după gratii. Un alt bărbat, reţinut în aceeaşi zi, a fost eliberat între timp. 

Luni seară, autorităţile au arestat încă două persoane în acest dosar. Este vorba despre doi bărbaţi, în vârstă de 34, respectiv 36 de ani. 

Poliţia încearcă în prezent să afle informaţii despre un autoturism marca Audi A3, de culoare gri, care a fost văzut îndepărtându-se cu viteză de locul crimei la scurt timp după atac. 

Apropiaţii tânărului din Braşov spun că acesta a fost un elev bun. El a absolvit Colegiul Naţional Unirea Braşov, iar apoi Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Transilvania din Braşov.