Avioane militare turce au distrus, luni noaptea, 12 ţinte din nordul Irakului, o regiune unde potrivit Ankarei se află baza grupării militante Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), relatează Reuters.

O declaraţie a armatei turce indică faptul că obiectivele PKK lovite se află în regiunile irakiene Metina şi Hakurk, fără a fi furnizate alte detalii.

În ultimele luni PKK, ce efectuează constant atacuri asupra obiectivelor militare turce, şi-a intensificat masiv activitatea în sud-estul Turciei şi nordul Irakului.

Agerpres