Procurorii DIICOT efectuează miercuri şapte percheziţii în locaţii din Târgu Mureş şi Bistriţa Năsăud în dosarul deschis în urma reportajului Sky News, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

O persoană a fost adusă la sediul central al DIICOT, urmând ca alte patru, presupuşii traficanţi, să fie aduse la audieri, arată sursa citată.

În dosar, procurorii au început urmărirea penală pentru contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Sursele au precizat că intermediarul între presupuşii traficanţi şi jurnaliştii de la Sky News a fost adus marţi seara la DIICOT şi ar fi recunoscut la audieri fapta.

Anchetatorii ar fi găsit toate armele şi au descoperit că unele erau deţinute legal pentru vânătoare.

Sursele citate susţin că reportajul "a fost aranjat", jurnaliştii indicându-le presupuşilor traficanţi inclusiv ce să spună la filmare.

De asemenea, procurorii ar fi constatat că jurnaliştii i-ar fi plătit pe presupuşii traficanţi.