Sute de mii de turci s-au adunat duminică la Istanbul la apelul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan pentru a denunţa lovitura de stat eşuată - un spectacol de putere în faţa criticii occidentalilor privind măsurile de represiune adoptate, realtează Reuters online.

Adunarea "Democraţiei şi Martirilor" de pe terenul de paradă Yenikapi, construit pe mare în sudul peninsulei istorice a Istanbulului, încheie trei săptămâni de demonstraţii nocturne organizate de susţinătorii lui Erdogan.

Majoritatea s-au adunat duminică fluturând steaguri ale ţării sau bannere pe care scria "Eşti un dar de la Dumnezeu, Erdogan " sau "Porunceşte-ne să murim şi o vom face ".

"Suntem aici pentru a demonstra că aceste steaguri nu vor coborî, apelul la rugăciune nu va fi redus la tăcere, iar ţara nu va fi divizată" , a spus un funcţionar public, care a călătorit din oraşul Ordu, situat pe malul Mării Negre, pentru a participa la miting.

Erdogan a promis să scape Turcia de reţeaua clericului Fethullah Gulen stabilit în Statele Unite, pe ai cărui susţinători din cadrul forţelor de securitate, sistemul judiciar şi serviciul public îi acuză de orchestrarea loviturii de stat.

De cealaltă parte, reacţiile sunt dure la adresa regimului de la Ankara, în urma epurărilor ce au avut loc după tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie.

Aproximativ 50.000 de persoane au fost suspendate din funcţii sau arestate iar Administraţia Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen, relatează Reuters.

Numai în ultimele zile, autorităţile din Turcia au emis mandate de reţinere pentru aproape 100 de foşti sau actuali jurnalişti şi manageri, care ar avea legături cu clericul musulman Fethullah Gulen.

La finalul lunii iulie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că, într-un gest unic de bunăvoinţă, va renunţa la procesele deschise împotriva persoanelor acuzate l-ar fi insultat.

Voi retrage toate procesele cu privire la afirmaţiile lipsite de respect făcute la adresa mea," a spus preşedintele, care a adăugat că a fost inspirat de sentimentele de unitate manifestate în urma recentei tentative de lovitură de stat.

Potrivit autorităţilor, mai devreme în acest an, aproximativ 2.000 de persoane erau anchetate pentru acuzaţii de acest fel.

Pe de altă parte, Erdogan a criticat dur reacţia statelor occidentale faţă de măsurile de epurare din Turcia împotriva persoanelor suspectate de legături cu tentativa de lovitură de stat, cerând acestora "să-şi vadă de propriile treburi".