Procurorii DIICOT Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti au făcut miercuri patruzeci şi două de percheziţii în judeţele Argeş, Buzău, Satu-Mare, Bacău, Neamţ, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Constanţa, Dâmboviţa şi în Bucureşti pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare a banilor.

Cincisprezece percheziţii au avut loc la domiciliile unor persoane fizice, douăzeci şi trei la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi patru la sediile unor instituţii publice.

Potrivit unui comunicat transmis de DIICOT, grupul infracţional organizat a fost constituit pe patru paliere, pe primul palier aflându-se doi cetăţeni turci (iniţiatorii şi liderii grupului grupului) care au avut rolul de a înregistra în contabilitatea societăţii comerciale administrate operaţiuni comerciale nereale de aprovizionare cu nucă în coajă şi miez de nucă, în scopul diminuării taxei pe valoarea adăugată şi impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

"Un alt scop al iniţiatorilor grupului infracţional organizat a fost scoaterea din patrimoniul societăţii administrate şi însuşirea sumelor de bani ce reprezintă preţul mărfurilor menţionate în facturile înregistrate în contabilitate. Pe al doilea palier al grupului infracţional organizat s-au situat administratorii a două societăţi comerciale (cu sediile în mun. Buzău, respectiv mun. Brăila), care au avut rolul de a emite facturi fiscale fictive către societatea liderilor grupului infracţional organizat cuprinzând operaţiuni comerciale nereale. Pentru a crea o aparenţă de realitate a operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea societăţii comerciale administrate de către liderii grupului, administratorii societăţilor comerciale aflate pe al doilea palier au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale de aprovizionare cu nucă în coajă şi miez de nucă de la societăţi comerciale aflate pe al treilea palier al grupului. Pe ultimul palier al grupului infracţional organizat s-a situat un cetăţean român care a avut rolul de a retrage din conturile bancare ale societăţilor aflate pe al treilea palier al grupului infracţional organizat sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare", se arată în comunicatul DIICOT .

Procurorii fac cercetări faţă de nouă suspecţi, persoane fizice (şase cetăţeni turci şi trei cetăţeni români) şi şapte suspecţi persoane juridice, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la aproximativ 10 milioane lei.

În aceeaşi cauză, se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de acte nereale constând în aceea că, în perioada 2010-2016, liderii grupului infracţional organizat au prezentat la autoritatea vamală competentă, cu ocazia exportului de nucă în coajă şi miez de nucă în Turcia, documente din care rezultă că marfa exportată este originară din România ori din spaţiul comunitar, deşi provine din Chile şi Ucraina.

La sediul DIICOT—Serviciul Teritorial Piteşti vor fi aduse în vederea audierii un număr de nouă suspecţi şi zece martori.