Secretarul de stat american John Kerry i-a spus sâmbătă omologului său turc, Mevlut Cavusoglu, că aluziile publice referitoare la o implicare americană în puciul eşuat de vineri nu numai că sunt false, dar fac rău relaţiei între doi aliaţi din cadrul NATO.

Şeful diplomaţiei americane i-a cerut insistent Turciei să dea dovadă de reţinere şi să respecte statul de drept în cadrul anchetei privind tentativa de lovitură de stat.

Secretarul de stat „a transmis mesajul clar că Statele Unite sunt gata să acorde asistenţă autorităţilor turce în desfăşurarea investigaţiei, dar insinuările publice sau afirmaţiile despre orice presupus rol jucat de Statele Unite în tentativa eşuată de puci sunt absolut false şi fac rău relaţiei bilaterale”, a declarat într-un comunicat John Kirby, putătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Turcia susţine că în spatele tentativei de lovitură de stat se află un cleric musulman în prezent aflat în exil în SUA. Fethullah Gulen este un fost aliat al preşedintelui turc Erdogan, devenit însă inamicul său public nr. 1. Clericul a negat orice implicare, dar premierul Binali Yildîrîm a ameninţat că orice ţară care îl sprijină pe Gulen va fi în război cu Turcia! 

Pe de altă parte, ministrul de externe Mevlut Cavusoglu declarase că soldaţi de la baza Incirlik, folosită de americani pentru a întreprinde raiduri asupra Statului Islamic în Siria, au fost implicaţi în puci. Comandantul bazei a fost, de altfel, arestat.

Operaţiunile aeriene de la această bază din sud-estul ţării au fost suspendate, sâmbătă, până la noi ordine, după ce Turcia şi-a închis spaţiul aerian din jurul bazei. În plus, alimentarea externă cu energie electrică a fost întreruptă, iar baza a trecut pe generatoare interne, după cum a anunţat Pentagonul.

Un oficial turc citat de Reuters a spus însă că măsura consemnării la sol a avioanelor este una temporară şi are un caracter profilactic – să împiedice vreun eventual pilot rebel să decoleze şi să ia drept ţintă civili şi clădiri guvernamentale.

Pe de altă parte, preşedintele Barack Obama, care a convocat, sâmbătă, un consiliu de securitate, le-a cerut tuturor părţilor implicate în criza din Turcia să evite destabilizarea ţării şi să respecte statul de drept.

Practic, SUA sunt împiedicate în acest moment să întreprindă atacuri aeriene împotriva Statutului Islamic folosindu-se de baza de la Incirlik şi – foarte important -  nici nu mai pot să acorde ajutor forţelor speciale aflate în Siria.

„Oficialii americani conlucrează cu cei turci pentru a relua operaţiunile aeriene cât mai curând posibil”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook. „Între timp, Comandamentul american Central îşi adaptează operaţiunile din campania anti-ISIS pentru a reduce la minimum efectele asupra campaniei”, a adăugat oficialul american.

Turcia a fost acuzată în repetate rânduri, în special de Moscova, că nu intervine suficient de ferm în lupta împotriva Statului Islamic, ba mai mult, chiar ar proteja organizaţia teroristă, pentru că are legături de afaceri cu aceasta.  Familia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan a fost acuzată de preşedintele rus Vladimir Putin că este implicată în contrabanda cu petrol organizată de ISIS.

Digi 24