Dumitru Dragomir, fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal a fost condamnat, joi, de magistraţii Tribunalului Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală şi delapidare în legătură cu vânzarea drepturilor de televiziune pentru mai multe meciuri de fotbal, decizia nefiind defintivă.

Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea, în prima instanţă, la şapte ani de închisoare pentru Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesionite de Fotbal, în dosarul în care a fost trimis în judecată în anul 2014, alături de peste 40 de persoane.

Potrivit deciziei, Dumitru Dragomir este obligat să plătească în solidar cu alte două părţi din dosar, despăgubiri de 1.300.320 de lei iar împreuna cu aceleaşi două părţi dar şi cu LPF 12.102.648 de lei. Hotărârea poate fi atacată cu apel.

Fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir, a fost trimis în judecată, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, Dragomir fiind acuzat şi de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal.