Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o informare de caniculă, disconfort termic şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de vineri ora 12.00, până sâmbătă ora 23.00.

Potrivit meteorologilor, vineri, 17 iunie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 18 iunie, canicula va persista în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37...38 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş.

Începând din după-amiaza de vineri, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp.