Ministerul Afacerilor Interne transmite că nu s-au înregistrat incidente electorale pe parcursul nopţii, menţionând că peste 65 de mii de membri ai forţelor de ordine sunt mobilizaţi pentru alegerile de duminică.

"Pe parcursul nopţii nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea secţiilor de votare. Pentru asigurarea ordinii publice sunt mobilizaţi peste 65.800 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi angajaţi de la structuri neoperative. Pentru protecţia secţiilor de vot sunt angrenaţi peste 23.400 de angajaţi MAI iar alţi 30.000 pentru menţinerea siguranţei publice, atât în proximitatea secţiilor de votare cât şi pe raza localităţilor", a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.

La sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost instalat Centrul Naţional de Comandă Integrată. Aici, vor fi raportate, pe parcusul zilei, toate incidentele din timpul scrutinului.

"Pe parcusul acestei zile efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor gestiona evenimentele care ar putea siguranţa publică necesară desfăşurării procesului electoral şi vor verifica sesizările privind posibile incidente electorale care sunt în competenţele noastre de cercetare. Desfăşurarea procesului de votare este în responsabilitatea preşedinţilor secţiilor de vot, aceştia sunt obligaţi să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Responsabilitatea preşedintelui secţiei se vot se întinde şi în afara localului secţiei de votare, până la o distanţă de 500 de metri. Conform deciziilor BEC, angajaţii MAI, aflaţi în misiuni de asigurare a ordinii publice în perimetrul secţiilor, vor fi pregătiţi să preia toate sesizările venite din partea preşedinţilor secţiilor de votare în legăturile cu cazurile unde sunt semnalate situaţii de vot multiplu", a mai susţinut Monica Dajbog

Mediafax