Un băiat din Japonia în vârstă de şapte ani, lăsat în pădure drept pedeapsă de către părinţii săi, la Hokkaido, a fost găsit în viaţa vineri dimineaţa, a declarat un salvator pentru agenţia France Presse (AFP).

"Băiatul a fost găsit în viaţă, dar nu avem detalii despre starea lui", a explicat prin telefon salvatorul Satoshi Saito, adăugând că copilul însuşi i-a spus că se numeşte Yamato Tanooka.

Media japoneză a difuzat aceleaşi informaţii, confirmate şi de poliţie.

"Un soldat a fost cel care a descoperit primul copilul", iar băiatul a spus că a mers singur până la baza militară unde a fost găsit, a explicat pentru AFP Manabu Takehara, purtător de cuvânt al forţelor de autoapărare (numele armatei japoneze), de asemenea, contactat telefonic.

"Se pare că este într-o stare fizică bună, dar a fost condus la spital", a adăugat el.

Aproximativ 200 de soldaţi, pompieri, poliţişti şi voluntari au fost mobilizaţi pentru a-l găsi pe Tanooka Yamato ai cărui părinţi au declarat că l-au abandonat sâmbătă pe marginea drumului pentru a-l pedepsi, mai notează AFP.

AGERPRES