Donald Trump nu mai are oficial niciun adversar în cursa pentru învestitura republicană pentru Casa Albă după retragerea oficială miercuri a guvernatorului de Ohio, John Kasich, notează AFP.

"În timp ce îmi suspend campania azi, sunt convins, cu o credinţă profundă, că Dumnezeu mă va ghida pe calea cea bună", a declarat John Kasich la Columbus (Ohio, nord-estul SUA), confirmând informaţiile mass-media americane din timpul zilei.

Guvernatorul moderat republican, apreciat în statul său, nu l-a menţionat pe Donald Trump în discursul ţinut şi nu a declarat că îl sprijină.

El a abandonat cursa la mai puţin de 24 de ore după senatorul de Texas Ted Cruz, în urma victoriei lui Donald Trump în alegerile primare din Indiana marţi.

Miliardarul newyorkez este acum singurul candidat într-o cursă ce număra la început până la 17 candidaţi republicani, mai notează France Presse.

Cu toate că nu a obţinut încă majoritatea de 1.237 delegaţi necesari pentru învestitură, el i-ar obţine la ultimele scrutine ce vor avea loc până la 7 iunie, aşa cum a fost planificat, în pofida retragerii celorlalţi candidaţi.

Convenţia naţională republicană va avea loc la Cleveland, în Ohio, între 18 şi 21 iulie.

AGERPRES