Un calcul făcut de Adevărul anunţă că toată tevatura de la Iaşi, pelerinajul organizat, ca în fiecare an, cu prilejul sărbătorii Sfintei Parascheva, este o adevărată afacere, conturile Mitropoliei Moldovei fiind alimentate de credincioşi cu milioane de euro. Se estimează ca sărbătoarea Sfintei Parascheva să aducă la Iaşi, anul acesta, în jur de 500.000 de oameni. Dintre aceştia, cel puţin jumătate vor trece prin faţa raclei Cuvioasei. Un scurt calcul care-i ia în considerare doar pe cei 350.000 de pelerini estimaţi de Mitropolie arată, prin prisma experienţei din anii anteriori, că fiecare credincios cheltuieşte, în medie, 25 de lei. Banii, care ajung strict în conturile Mitropoliei Moldovei, se investesc doar în cruciuliţe, lumânări, icoane, sfeşnice, acatiste şi pomeni. Rezultă, astfel, o sumă totală, cu caracter minim, de 8,75 de milioane de lei