Aproximativ 800 milioane dolari, deţinute de SI într-un depozit din Mosul, au fost distruse ca rezultat al unor atacurie aeriene asupra organizaţiei teroriste, informează BBC.

Informaţia a fost confirmată de către generalul Peter Gersten, din cadrul armatei SUA, care a declarat că armata americană a vizat în mai multe rânduri astfel de locaţii unde gruparea îşi depozitează lichidităţile.

Ca urmare a ultimului atac aerian ce a vizat un depozit din Mosul, Irak, ajutorul financiar al SI a scăzut cu 90%, afirmă generalul. În 2014, Trezoreria Statelor Unite a numit Stat Islamic ca fiind cea bine finanţată organizaţie teroristă din toate timpurile.

Gersen, comandant în cadrul operaţiunilor Statelor Unite împotriva SI, a declarat că în ultima vreme au fost desfăşurate în jur de 20 de atacuri aeriene asupra depozitelor organizaţiei teroriste cu scopul de a-i limita resursele financiare.

Mediafax