Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, l-a demis, joi dimineaţă, pe directorul interimar al Spitalului Floreasca, Nicuşor Luchi, după ce a constatat că unitatea de arşi nu este complet funcţională şi l-a înlocuit cu directorul medical Sorin Păun.

Ministrul a vizitat, joi dimineaţă, secţia de arşi de la Spitalul Floreasca, la o zi de la anunţul că unitatea a devenit operaţională, şi a constatat că, la ora 9.00, angajaţii nu erau la serviciu. În plus, oficialul a aflat că o componentă importantă a unităţii, camera pentru oxigenoterapie hiperbară, nu funcţionează.

Achimaş-Cadariu a hotărât, pe loc, demiterea directorului interimar al spitalului, Nicuşor Louchi, şi înlocuirea lui cu directorul medical Sorin Păun.

Unitatea pentru bolnavii cu arsuri grave, prima din România, a devenit operaţională de miercuri, la un an de la inaugurare, aprilie 2015. Prima echipă de la această secţie, formată din opt persoane, şi-a încheiat pregătirea în Franţa, declara, miercuri, profesorul Ioan Lascăr, şeful acestui centru.

"Acum avem 12 persoane care se instruiesc la Paris,  Bordeaux şi Lille. Ultima echipă, adică alţi opt, vor fi la Bordeaux şi Lille. Acum, secţia pentru mari arşi este funcţională, are şase paturi, în loc de cinci, câte au fost prevăzute iniţial. Nu avem pacienţi încă. Internarea în această secţie se face aşa cum este în toată lumea, după criterii foarte bine stabilite, trecute într-o listă cu caracter de lege pentru personal", a explicat profesorul Ioan Lascăr.

Medicul a mai spus că secţia este folosită doar pentru bolnavii arşi grav, fiind estimate, la nivel naţional, aproximativ 200 de cazuri pe an.

"La începutul lui 2015 era gata, dar la sfârşitul anului tot nu avea angajaţi. Au fost patru runde de angajări fără succes. A trebuit să trecem prin accidentul Colectiv ca să se înţeleagă importanţa acestei secţii. În secţiile de mari arşi sunt trataţi 4-6 pacienţi. Ce faci când vin câteva zeci? Este problema pe care şi-o pune orice sistem sanitar din lume. Francezii au spus că nu au pomenit o aşa dramă. Erau pacienţi care nu puteau fi transportaţi din salon în blocul operator, cu atât mai puţin cu avionul în străinătate ", afirma Lascăr, spunând că de 15 ani aşteaptă finalizarea lucrărilor la acest centru.

Cu această unitate, clinica de chirurgie plastică de la Floreasca a fost practic extinsă.

Pentru amenajarea Unităţii de Arşi de la Floreasca, Ministerul Sănătăţii a alocat în intervalul 2007-2014 peste patru milioane de euro. Alţi 89.000 de euro au fost primiţi din sponsorizări.

Unitatea pentru Arşi de la Spitalul Floreasca se regăşeşte şi în raportul Conrpului de Control al Guvernului privind incendiul din Colectiv, unde se menţionează că, deşi la data de 30 octombrie 2015 era complet "dotată şi funcţională", nu a fost folosită. 

Acelaşi raport mai arată, invocând datele furnizate de Spitalul Floreasca, că unitatea a fost finalizată în aprilie 2015 şi, deşi au fost organizate patru sesiuni de concurs, nu fuseseră ocupate toate cele 30 de posturi pentru personal mediu şi auxiliar, care, oricum, ar fi necesitat stagii de instruire de 3-4 luni în serviciul de terapie intensivă. Acelaşi raport consemnează, însă, că au fost efectuate concomitent 78 de operaţii în blocul operator din unitatea pentru îngrijirea arşilor grav, din care 67 pentru victime din Colectiv.