Guvernul indian a anunţat că va depune toate eforturile pentru a aduce înapoi în ţară diamantul Koh-i-Noor care, în acest moment, împodobeşte coroana reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Piatra preţioasă este în posesia casei regale din 1850, atunci când a fost primită de Regina Victoria.

Diamantul Koh-i-Noor, unul dintre cele mai cunoscute din lume, are 105 carate. India încearcă să obţină returnarea lui încă de la declararea independenţei, în 1947. Şi tot de atunci susţine că piatra preţioasă a fost, de fapt, furată. Diamantul i-ar fi fost doar arătat reginei Victoria, însă aceasta ar fi considerat că îi aparţine, cred mulţi indieni.

„Guvernul indian şi-a reiterat hotărârea de a face toate eforturile posibile pentru recuperarea pe cale amiabilă a diamantului Koh-i-noor", a declarat ministrul Culturii.

Piatra preţioasă împodobeşte coroana pe care regina Elisabeta a II-a o poartă o dată pe an, la deschiderea Parlamentului. În restul timpului stă în turnul Londrei, alături de celelate bijuterii regale.

Digi 24