Angelique Kerber a învins-o cu 6-2, 6-2 pe Simona Helep şi Germania a preluat conducerea în meciul de baraj din FED Cup. Nimeni nu-şi făcea mari iluzii în privinţa rezultatului meciului dintre primele rachete ale României şi Germaniei.

Kerber pleca fără îndoială cu prima şansă. Jucătoarea din Germania este la ora actuală la un vârf al carierei, în timp ce Simona Halep se află într-un regres faţă de ultimii doi ani. În plus, Kerber venea după un meci în care nu s-a întrebuinţat deloc, spre deosebire de Halep care a stat sâmbătă 3 ore în teren şi a avut şi un deranj la gleznă. Nu în ultimă instanţă, zgura nu este (poate a fost la începutul carierei, când nu juca pe alte suprafeţe) suprafaţa preferată a româncei. Toate aceste considerente au dus la o victorie confortabilă a nemţoaicei.

 Halep a jucat de la egal la egal cu adverara ei doar în primele 5 sau 6 game-uri în fiecare set. A ajuns de fiecare dată la 2-3 fără ca adversar să aibă vreun break în faţă. Dar de fiecare dată, următoarele 3 game-uri au fost pierdute.

În primul set, la mare, mare, luptă, în setul secund însă fără o rezistenţă dârză. Probabil că şi mentalul a fost de vină. Una peste alta, nu am văzut nimic nou la Halep, şi trebuie să ne întrebăm dacă această colaborare cu mult lăudatul Darren Cahill este chiar ceea ce îi trebuie româncei. Wim Fissette, cel cu care Halep a avut cele mai bune rezultate, o readuce acum pe Azarenka spre locul 1 în WTA.

SURSA Cotidianul