Cinci persoane au murit şi cel puţin opt au fost rănite marţi în sudul Yemenului, după ce un kamikaze s-a detonat în apropiere de un complex sportiv din oraşul Aden, informează martori, citaţi de Le Figaro.

"Un kamikaze s-a detonat în mijlocul unui grup de tineri soldaţi care se îndreptau către baza militară din Aden, atacul soldându-se cu moartea a cinci recruţi şi rănirea altora", potrivit acestei surse. "Acest kamikaze, care aparţine reţelei Al-Qaida, a mers pe jos spre recruţi înainte de a-şi activa centura explozivă", a precizat aceasta.

Atacul a vizat aparent un grup de tineri care erau pe punctul de a se înrola în armata guvernamentală, au mai spus martorii.

Un armistiţiu a intrat în vigoare duminică seara în Yemen, între rebelii şiiţi Houthi şi forţele fidele preşedintelui Abd-Rabbou Mansour Hadi, recunoscut de comunitatea internaţională şi susţinut de coaliţia ţărilor arabe condusă de Arabia Saudită.

Mediafax