Neculai Onţanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul avocatei Loredana Raud, nepoata lui Gabriel Oprea, au decis judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Potrivit deciziei magistraţilor, Toma Şutru, secretar al Consiliului local al Sectorului 2, a fost şi el arestat preventiv, acesta fiind acuzat că ar fi solicitat pentru intervenţia sa două milioane de euro, banii fiind mascaţi sub forma unui contract de vânzare cumpărare pentru un teren care nu putea fi utilizat, preţul acestuia fiind supraestimat, spun procurorii.

Procurorii DNA îl acuză pe primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, preşedintele interimar al UNPR, de luare de mită, iar pe avocata Loredana Radu, cunoscută ca fiind o apropiată a lui Gabriel Oprea, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări primite în 2016

DNA arată că în perioada 2006-2007, Neculai Onţanu ar fi acceptat să primească foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase, pentru a facilita reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri, în suprafaţă totală de 83.500 de metri pătraţi, din sectorul 2. Cel care l-a denunţat la DNA pe Onţanu este chiar beneficiarul terenurilor.

După ce au fost emise titlurile de proprietate, Onţanu ar fi primit un teren de 1.500 de metri pătraţi pe strada Barbu Văcărescu. Tranzacţia s-a făcut prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către avocata Loredana Radu şi o altă persoană indicată de primar, conform DNA.

„La data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către suspecta Radu Loredana Claudia”, arată DNA.

Preţul prevăzut în contractul cu persoana indicată de Onţanu era de 500 de euro pe metru pătrat, valoare minimă prevăzută de Ghidul preţurilor orientative ale imobilelor, realizat de Uniunea Naţională a Notarilor, ceea ce ridica tranzacţia la 250.000 de euro.

În contractul încheiat cu Loredana Radu, preţul era de 10 ori mai mic, adică 50 de euro pe metru pătrat, adică 50.000 de euro în total pentru 1.000 de metri pătraţi.

În ambele contracte, s-a precizat că plata se va face cu un avans de 5.000 de euro, iar diferenţa se va achita în ziua încheierii contractelor.

„În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţanu Neculai, la indicaţia acestuia”, arată DNA.

Conform DNA, valoarea de piaţă a terenului era de 4,2 milioane euro, cu această sumă fiind revândut de altfel de către cei doi intermediari, la scurt timp după semnarea hârtiilor fictive.