Daniel Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT a declarat, joi, la o emisiune a postului de televiziune Digi 24, că în acest moment DIICOT are "40 de dosare de terorism" la care "soluţiile nu s-au confirmat"".

"Cel cu persoane de la Târgu Secuiesc şi cel din Craiova este presupus şi acum că este radicalizat. Aceste cazuri sunt în lucru, s-au făcut progrese şi cred că vor merge către instanţă" a declarat Horodniceanu.

Totodată acesta a mai spus referitor la decizia Curţii Constituţionale a României că " DIICOT lucra până marţi cu SRI şi cu Direcţia de Operaţiuni Speciale de la Inspectoratul General al Poliţiei Române(IGPR), de marţi lucrăm doar cu Direcţia de Operaţiuni Speciale".

"E o sincopă, câteva zile vom lucra intârziat. sperăm ca în 10 zile să intrăm intr-un flux normal. E important ca DIICOT să aibă variantele unui propriu serviciu tehnic, DNA are mai mulţi poliţişti dedicaţi acum serviciului tehnic. Este important, iar acestea sunt scrise în proiectul de lege pe care DIICOT l-a înaintat Ministerului Justiţiei. Sunt sigur că Ministerul Justiţiei a realizat urgenţa intrării în vigoare a acestui proiect de lege" a mai spus Horodniceanu.