Poliţiştii au verificat, la sfârşitul săptămânii trecute, modul în care sunt respectate regulile de ciculaţie de către conducătorii de mopede, biciclişti şi conducătorii de atelaje.

Timp de două zile, 5.006 de poliţişti, dintre care 4.354 de la ordine publică şi 652 de la alte structuri de poliţie, precum şi 118 specialişti de la alte instituţii, au verificat 18.217 de conducători auto, 2.250 de conducători de mopede, 4.608 conducători de atelaje şi 3.221 de biciclişti.

Poliţiştii au depistat 260 de infracţiuni, dintre care 214 la O.U.G nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru care sunt cercetate 237 de persoane.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 10.257 de sancţiuni contravenţionale, 9.335 dintre acestea fiind la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, poliţiştii au aplicat 6.020 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto, 309 conducătorilor de mopede, 1.816 conducătorilor de atelaje şi 1.190 de sancţiuni bicicliştilor.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 2.054.690 de lei.