Ultimul bilanţ al atentatului din capitala Turciei a ajuns la 34 de morţi, 129 de răniţi şi 19 persoane în stare critică informează Reuters care îl citează pe ministrul turc al Sănătăţii. 

Duminică noaptea preşedintele Turciei a afirmat că "Atacul sporesşte determinarea noastră de a lupta împotriva terorismului". 

Un înalt oficial din cadrul securităţii a declarat pentru Reuters că explozia pare să fie cauzată de un atac cu maşină-capcană. Atacul nu a fost revendicat până acum. 

Potrivit TRT, o maşină a explodat în apropiere de un semafor.

Focuri de armă au fost auzite după explozie, în timp ce ambulanţele se îndreptau spre locul incidentului, potrivit unor oficiali.

Fumul se putea vedea ridicându-se de la o distanţă de 2,5 kilometri depărtare, a declarat un martor pentru Reuters.

Explozia a avut loc în apropiere de Parcul Guven, din centrul Ankarei, la mai puţin de o lună după ce un atac cu maşină-capcană, comis în capitala Turciei, s-a soldat cu moartea a 29 de persoane. Miitanţii kurzi au revendicat atunci atacul.\

Mediafax