Un pilot român şi-a pierdut viaţa duminică după ce avionul Cessna 152, la bordul caruia se afla, împreună cu un elev de-al său, s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament, în nord-vestul Ungariei, a confirmat Ministerul român de Externe pentru News.ro.

Presa ungară scrie că cealaltă persoană aflată la bordul avionului Cessna 152, care învăţa să piloteze, a fost rănită grav şi se află în spital.

Avionul a decolat duminică dimineaţa de pe un aeroport din regiunea Tatabanya şi a pierdut contactul cu turnul de control cu puţin înainte de ora 12 (13 ora României).