Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia fac, marţi, patru percheziţii în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, dintre care una la o instituţie publică, surse judiciare declarând că este vorba despre Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de DNA, procurorii fac percheziţii în patru locaţii situate în judeţele Covasna, Braşov şi Iaşi, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare declară că percheziţii au loc inclusiv la Judecătoria Sfântu Gheorghe, vizând fapte de corupţie.

Conform surselor judiciare citate, este vizată judecătoarea Elena Poiană, care la data faptelor - august 2015 - era judecător la Tribunalul Harghita, iar acum este preşedintele Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Judecătoarea este bănuită că a pretins 10.000 lei pentru a dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv în cazul a doi inculpaţi trimişi în judecată în stare de arest preventiv pentru tâlhărie calificată, în condiţiile în care cei doi ar fi comis tâlhăria cu premeditare, respectiv au pătruns mascaţi la părţile vătămate - persoane în vârstă -, le-au imobilizat şi le-au stropit cu lichid inflamabil, ameninţându-le cu un cuţit.

Elena Poiană s-ar fi arătat dispusă să înlocuiască măsura arestului preventiv, pentru 10.000 de lei, cu măsura controlului judiciar, cauza aflându-se pe rolul Judecătoriei Miercurea Ciuc, spunând chiar că suma nu este mare şi că un avocat ar putea cere mai mult, fără să fie sigur de rezultate. Aceleaşi surse judiciare susţin că, în momentul în care judecătoarea negocia cu aparţinătorii unuia dintre cei doi arestaţi suma pentru care ar fi dispusă să schimbe măsura, şi-a exprimat regretul că trebuie să intervină şi în cazul celui de-al doilea inculpat, de la care nu va primi " vreo atenţie", întrucât era nevoită să înlocuiască arestul preventiv cu controlul judiciar în cazul ambilor.

În cazul celor doi, măsura arestului preventiv a fost menţinută de judecătorul de cameră preliminară în 17 august 2015, iar în 20 august măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu controlul judiciar.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, din partea Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi din partea Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Alba şi Iaşi.