Deputaţii francezi au votat luni seară în favoarea introducerii în Constituţie a regimului stării de urgenţă, o revizuire a legii fundamentale în favoarea căreia preşedintele francez, François Hollande, s-a pronunţat la trei zile după atacurile jihadiste care au avut loc pe 13 noiembrie la Paris şi au făcut 130 de morţi, scrie AFP, citată de Agerpres.

Acest articol 1 al proiectului legii constituţionale, care prevede că starea de urgenţă va fi "decretată în Consiliul de Miniştri" fie "în caz de pericol iminent rezultând din atingeri grave aduse ordinii publice", fie în caz de "calamitate publică" (evenimente naturale), a fost adoptat cu 103 voturi pentru, 26 contra şi 7 abţineri de Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului de la Paris). 

După cum este cazul în prezent, numai parlamentul va putea prelungi starea de urgenţă dincolo de cele 12 zile iniţiale, printr-o lege care va stabili durata acesteia. 

Cu avizul favorabil al guvernului, deputaţii au votat anterior un amendament pentru a restrânge durata prelungirii la o perioadă maximă de patru luni, ce poate fi reînnoită după un vot în parlament. 

Deputaţii au adăugat astfel în textul revizuirii constituţionale principiul controlului parlamentar al decretării stării de urgenţă, dorit de mai multe grupuri politice. 

Spre nemulţumirea guvernului şi a dreptei, ei au mai votat un amendament depus de socialişti care prevede că Adunarea Naţională se reuneşte de drept şi nu poate fi dizolvată în timpul stării de urgenţă. 

Potrivit premierului Manuel Valls, prezent în momentul votului de luni, introducerea stării de urgenţă în Constituţie, contestată de unii ecologişti şi de stânga radicală, precum şi de mai mulţi deputaţi de dreapta, urmează să permită încadrarea "strictă a motivelor declanşării şi prelungirii sale", reluare a legii din 1955 care a creat acest regim de excepţie în plin război al Algeriei şi care a fost înăsprită în noiembrie.