Omul de afaceri braşovean Ioan Neculaie a fost reţinut, joi seară, de procurorii Parchetului Tribunalului Braşov, după ce a fost audiat timp de aproape zece ore în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care au avut loc percheziţii la clubul FC Braşov şi la locuinţa lui Neculaie.

Ioan Neculaie, care fusese adus în jurul orei 13.20 la Parchetul Tribunalului Braşov, a fost audiat până în jurul 23.00.

Ulterior, el a fost scos din sediul Parchetului cu cătuşe la mâini, fiind băgat într-o dubă a Poliţiei şi urmând a fi dus în arest.

Tot în cursul zilei de joi, a fost reţinut pentru 24 de ore fostul director economic al grupului Prescon Florin Păunescu, care a fost şef al Gărzii Financiare Braşov înaintea lui Vasile Bilingschi, audiat şi el în acest dosar.

Procurorii braşoveni au făcut, joi, percheziţii la clubul de fotbal FC Braşov şi la locuinţa patronului echipei, Ioan Neculaie, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 40 de milioane de lei.

Ulterior, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, procurorul Alina Popescu, au fost duse la audieri mai multe persoane, între care omul de afaceri Ioan Neculaie şi fostul şef al Gărzii Financiare Braşov Vasile Bilingschi.