Luni, 11ianuarie, procurorii DIICOT şi poliţiştii BCCO au  efectuat de 25 de percheziţii domiciliare pe raza  judeţelor Covasna, Vrancea, Brăila, Buzău, Bacău, Olt, Arad, Timiş, Vaslui, Iaşi şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni  informatice şi spălare de bani.

În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  perioada 2013- 2015, suspectul D.A. a  iniţiat şi coordonat  un grup infracţional organizat cu componente transnaţionale în vederea săvârşirii de infracţiuni prin falsificarea cardurilor bancare cu ajutorul unor echipamente dedicate şi efectuarea de retrageri neautorizate, cu obţinerea unor însemnate profituri materiale, în special din ţări ale Uniunii Europene, dar şi din state din afara UE precum Norvegia, Elveţia, Republica Moldova, Columbia, Argentina, Thailanda, Coreea de Sud.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că  dispozitivele confecţionate artizanal erau montate pe diferite tipuri de ATM-uri pentru obţinerea datelor confidenţiale ale cardurilor bancare, activitate urmată de rescrierea acestor date informatice pe carduri blank şi retragerea frauduloasă de numerar  de la bancomate.

În urma investigaţiilor a rezultat că  grupul infracţional organizat a  obţinut date confidenţiale de la un număr de aproximativ  7.000 de carduri bancare.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Covasna vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 22 de persoane. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul IJJ Covasna.