O explozie s-a produs miercuri dimineaţa pe un aeroport din Istanbul. În urma exploziei, un bărbat a murit iar un altul a fost rănit.

Activitatea pe aeroportul Sabiha Gokcen se desfăşoară în mod normal, explozia producându-se în zona în care staţionează avioanele. Echipele de intervenţie şi poliţia cercetează zona în care s-a produs incidentul.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza exploziei, relatează presa locală.

Aeroportul internaţional Sabiha Gokcen este al doilea în Istanbul, cel mai mare oraş din Turcia, şi se află în partea asiatică a metropolei. 

Digi 24