O corvetă echipată cu rachete din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră şi o navă de patrulare a Gărzii de coastă ruse au forţat un vas sub pavilion turcesc să-şi schimbe cursul după ce acesta tăiase calea unui grup de vase ce tractau două platforme petroliere aparţinând companiei Cernomorneftegaz din Crimeea, relatează RIA Novosti şi TASS, citând surse ale companiei.

Două instalaţii de foraj, aparţinând Cernomorneftegaz, au fost transferate de la un zăcământ de gaze din zona Odesei (sudul Ucrainei) în apele teritoriale ale Rusiei, relatează Agerpres.

Moscova susţine că nava comercială sub pavilion turcesc nu a dat prioritate vaselor-remorcă, cărora a fost pe cale să le taie drumul, şi atunci a fost forţată să-şi schimbe cursul, întrucât a creat în mod deliberat un caz de urgenţă.

Căpitanul navei turceşti nu ar fi răspuns la apelurile prin radio ale navelor ruse, mai susţine Moscova.

Acest incident survine după ce duminică un distrugător rusesc a tras focuri de avertisment la adresa unui pescador turcesc cu care era pe cale să intre în coliziune în Marea Egee.

Aceste incidente sporesc tensiunile dintre Turcia şi Rusia în condiţiile în care cele două ţări traversează cea mai gravă criză diplomatică de la sfârşitul Războiului Rece, după ce un avion militar rus a fost doborât la 24 noiembrie de aviaţia turcă.

Compania ucraineană de gaze Cernomorneftegaz a ajuns sub controlul Rusiei după anexarea Crimeii în martie 2014.