Turcia protejează gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a acuzat miercuri premierul rus Dmitri Medvedev, la o zi după ce un avion de vânătoare turc F-16 a doborât, cu o rachetă, un avion militar rus Su-24, care, potrivit Ankarei, încălcase spaţiul aerian turc, în timp ce Moscova susţine contrariul, insistând că aparatul de zbor nu a părăsit teritoriul Siriei, după cum relatează agenţia de presă RIA Novosti.

Acest fapt nu este surprinzător, ţinând cont de informaţiile disponibile cu privire la interesul financiar direct al unor oficiali turci legat de comerţul cu produse petroliere de la întreprinderi controlate de Statul Islamic, a spus prim-ministrul rus, aflat într-o vizită la Ekaterinburg.

În urma doborârii avionului militar rus de către Turcia s-a produs o 'escaladare periculoasă a relaţiilor dintre Rusia şi NATO, care nu poate fi justificată prin niciun fel de interese, deci nici prin protecţia frontierelor de stat', a declarat Dmitri Medvedev.

În acest fel, Turcia a demonstrat că protejează Statul Islamic, a insistat el, potrivit RIA Novosti.

Nu în ultimul rând, acest incident a subminat relaţiile de bună vecinătate de lungă durată între Rusia şi Turcia, inclusiv în domeniile economic şi umanitar. 'Acest prejudiciu va fi dificil de compensat şi ar putea avea drept consecinţă directă renunţarea la o serie de proiecte', a estimat premierul rus, potrivit căruia companiile turce şi-ar putea pierde poziţia pe piaţa rusă.

Turcia este al cincilea partener comercial al Rusiei, după China, Germania, Olanda şi Italia, cu o pondere de 4,6% din totalul schimburilor comerciale ruse, conform datelor Serviciului Vamal Federal în perioada ianuarie-septembrie 2015.

Volumul schimburilor comerciale între Rusia şi Turcia au totalizat 31 miliarde de dolari în 2014, cifrându-se la 18,1 miliarde de dolari în primele nouă luni ale acestui an, printre produsele importate de Turcia figurând, între altele, echipamente militare, gaze, produse petroliere, cărbune, minereu de fier.

Agerpres