Un număr de 16 persoane din cele 45 audiate de poliţiştii din Alba, în urma percheziţiilor care au vizat exploatarea ilegală de aur din galerii miniere şi halde din zona Roşia Montană, au fost reţinute pentru 24 de ore, între acestea fiind şi un nepot al edilului din Roşia Montană.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, a declarat, miercuri, pentru  MEDIAFAX, că 16 persoane au fost reţinute, din cele 45 audiate, marţi seară, în dosarul privind exploatarea ilegală de aur din galerii miniere şi halde din zona Roşia Montană.

Prodan a spus că ancheta în acest dosar este continuată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, care urmează să înainteze instanţei, miercuri, propuneri de arestare preventivă pentru cei 16 suspecţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii încearcă să găsească şi să ridice cu mandat pentru audieri alte trei persoane suspectate în acest caz, care nu au fost găsite în urma percheziţiilor de marţi.

Surse judiciare au declarat, pentru  MEDIAFAX, că printre persoanele reţinute se află şi unul dintre nepoţii primarului din Roşia Montană, Eugen Furdui (PNL).

De asemenea, potrivit aceloraşi surse, consilierul judeţean Marin Cenuşe (PMP) şi un alt nepot al primarului din Roşia Montană, care au fost şi ei audiaţi marţi seară, nu au fost reţinuţi.

Poliţiştii au făcut, marţi dimineaţă, 64 de percheziţii în Alba, Cluj, Bihor şi Mureş, la persoane bănuite de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă, furt şi spălare de bani şi care ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare din Munţii Apuseni, prejudiciul în acest caz depăşind 600.000 de lei.

Astfel, în judeţul Alba au avut loc 59 de percheziţii, în Mureş - trei şi câte una în Bihor şi Cluj.

Conform sursei citate, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2013-2015, 48 de persoane ar fi exploatat, fără autorizaţie, zăcământ aurifer din galerii miniere sau halde aflate în conservare din Munţii Apuseni.

Din cercetări a reieşit că suspecţii ar fi sustras, prelucrat şi comercializat produse aurifere, introducându-le fără forme legale în circuitul economic sau plasându-le la case de amanet sub forma unor garanţii, fără returnarea sumelor de bani împrumutate.

În urma percheziţiilor, 45 de persoane, între care un consilier judeţean PMP din Alba, doi nepoţi ai primarului liberal din Roşia Montană şi un lider al romilor din Apuseni, au fost ridicate şi duse la audieri marţi seară, la Alba Iulia.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Alba, Luminiţa Prodan, declara că, în urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat de la locuinţele suspecţilor ustensile folosite în extragerea aurului, detectoare de metale, dar şi cantitatea de peste 1,5 kilograme de aur.