Numărul imigranţilor din tabăra de la Calais aproape s-a dublat în decursul ultimelor trei săptămâni, ajungând la aproximativ 6.000, a declarat vineri, pentru agenţia de presă Reuters, prefectul departamentului Pas-de-Calais, Fabienne Buccio, scrie Mediafax.

Acest număr reprezintă, potrivit ei, o limită pe care trebuie să evităm să o depăşim. Traversarea Canalului Mânecii devenind aproape imposibilă, imigranţii au tendinţa de a se instala în Calais pe termen lung.

"Înainte de a veni vara, s-a depăşit pragul de 3.000 de imigranţi", a spus ea. "Apoi acesta s-a stabilizat, în perioada mai-septembrie. Însă în cursul acestor ultime trei săptămâni, numărul imigranţilor din tabără aproape s-a dublat. Astăzi s-a atins probabil nivelul de aproximativ 6.000 de persoane", a precizat aceasta.

"Este o situaţie care ne este impusă tuturor, care evoluează tot timpul şi la care trebuie să ne adaptăm. Nu vă pot spune ce se va întâmpla ulterior, dar 6.000 (n.r. de imigranţi) reprezintă un maxim", a adăugat Fabienne Buccio.

Prefectul, care a dat asigurări că va căuta echilibrul între condiţiile de minimă existenţă, specifice demnităţii persoanei, şi respectul legilor din Franţa, a explicat în egală măsură că a pus la dispoziţie mijloace pentru a-i primi pe imigranţi.

"Am suplimentat serviciile oferite de centrul Jules-Ferry (n.r. care primeşte femei şi copii), am dublat efectivele medicale, am creat un cabinet stomatologic", a detaliat aceasta. "Odată ce cele 1.500 de locuri (n.r. promise de Guvern până la finalul anului) vor fi construite, vom vedea cum va fi acceptată această nouă tabără".

"Am primit instrucţiuni din partea ministrului de Interne săptămâna trecută, să nu existe nicio femeie şi niciun copil în tabără", a spus ea, evocând faptul că mass-media a numit locul "junglă". Aceasta a adăugat că vor fi instalate, prin urmare, noi "modulare" (corturi încălzite).