Procurorii DNA Ploieşti efectuează marţi percheziţii în cinci locaţii din judeţul Prahova, într-un dosar care vizează suspiciuni privind fraudarea fondurilor europene în perioada 2010 - 2013.

"Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind fraudarea fondurilor europene în perioada 2010 — 2013. În cursul zilei de 13 octombrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii, situate în judeţul Prahova, reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES.

Potrivi unor surse judiciare, prejudiciul este estimat la două milioane de euro, iar percheziţiile ar viza sediul firmei Matero Ama, controlată de omul de afaceri Mihai Matei, şi mai multe domicilii.

Sursele judiciare au precizat că faptele cercetate în acest dosar au legătură cu achiziţia de utilaje folosite în activitatea de construcţii.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

AGERPRES