Traficanţi din Republica Moldova, care ar avea legături ruse, încearcă să vândă materiale radioactive teroriştilor, căutând în special clienţi care sunt inamici ai Occidentului, relatează site-ul agenţiei Associated Press, care a realizat o anchetă pornind de la patru cazuri dejucate în cinci ani.

Valentin Grosu, un traficant reţinut anul acesta, a cerut 2,5 milioane de euro de la un client, oferindu-i în schimb suficient cesiu radioactiv pentru a contamina câteva străzi.

"Poţi fabrica o bombă nucleară, care ar fi perfectă pentru (gruparea teroristă) Stat Islamic", a afirmat traficantul. "Dacă ai legătură cu ei, afacerea va merge bine", a continuat acesta.

Dar traficanul nu era sigur că clientul său este real şi avea dreptate să fie îngrijorat. Clientul era un informator şi a fost nevoie de circa 20 de întâlniri pentru a-l convinge pe Grosu că este un reprezentant autentic al grupării Stat Islamic. În final, cei doi au făcut un schimb de bani contra o mostră de material radioactiv, într-o operaţiune în urma căreia Grosu a ajuns în închisoare.

Acest caz, care nu a fost dezvăluit anterior, este una din cel puţin patru tentative dejucate în ultimii cinci ani, în care reţele criminale cu presupuse conexiuni ruse au încercat să vândă materiale radioactive extremiştilor prin Republica Moldova, potrivit investigaţiei realizate de AP.