Armata iraniană este forţa cea mai de încredere în lupta împotriva "teroriştilor din regiune", a declarat marţi preşedintele iranian Hassan Rohani, într-un discurs susţinut la parada militară anuală a forţelor iraniene, relatează postul Radio Free Europe-Radio Liberty (RFE-RL) în pagina electronică.

Trupele iraniene sunt pregătite să ajute atât Irakul, cât şi Siria, în lupta lor împotriva militanţilor Statului Islamic (SI), a declarat preşedintele. Teheranul nu vizează militar alte ţări, a insistat el.

Discursul susţinut de către Rohani cu ocazia paradei anuale militare, la Teheran, a fost transmis în direct de televiziunea de stat. Parada a marcat 35 de ani de la ruinătorul Război de opt ani dintre Iran şi Irak.

El a avertizat că, dacă "teroriştii încep să se extindă în regiune, singura speranţă va fi armata Iranului şi Gardienii Revoluţiei".

Naţiunile din Orientul Mijlociu ar trebui să nu-şi pună speranţe prea mari în "puterile occidentale ca apărători ai lor", a îndemnat el.

Iranul a trimis deja consilieri militari atât în Irak, cât şi în Siria, pentru a ajuta în lupta împotriva Statului Islamic.

De asemenea, Rohani a oferit în mod voalat sprijinul Iranului Arabiei Saudite sunnite şi rivale, fără să numească regatul, potrivit AP.

Saudiţii efectuează începând din martie atacuri aeriene în Yemen împotriva şiiţilor susţinuţi de către iranieni. Avansarea rebelilor huthi l-a obligat pe preşedintele recunoscut yemenit Abdrabbuh Mansour Hadi să se exileze în Arabia Saudită.

Declaraţia lui Rohani poate fi intrerpretată drept o mână întinsă regatului după acordul istoric din iulie cu privire la contestatul program nuclear iranian.

MEDIAFAX