Avionul prăbuşit duminică în Indonezia, care transporta patru saci cu bani, a fost localizat luni de echipele de căutare într-o regiune izolată din provincia estică Papua, au declarat oficiali citaţi de BBC News Online.

Avionul de tip ATR42-300 al companiei Trigana Air, care efectua cursa internă IL267 de la Sentani (Jayapura) către Oksibil, a pierdut contactul cu turnul de control la 33 de minute după decolare, în condiţiile în care întregul zbor ar fi trebuit să dureze în mod normal 45 de minute.

La bordul avionului se aflau 54 de persoane (44 de pasageri adulţi, cinci copii şi cinci membri ai echipajului), dar deocamdată nu se ştie dacă există supravieţuitori.

Epava aeronavei a fost găsită iniţial de săteni într-o zonă muntoasă din districtul Oksibil, iar ulterior a fost localizată de un avion al echipelor de căutare.

Potrivit comandantului poliţiei din zona munţilor Bintang, Yunus Wally, epava a fost văzută luni, de un avion de căutare, în apropierea unei cascade, iar echipele de intervenţie se pregăteau să meargă în acea zonă.

Serviciul poştal indonezian a declarat pentru BBC că avionul transporta patru saci cu bani, care conţineau aproximativ 6,5 miliarde de rupii (circa 440.000 de euro), destinaţi sătenilor din regiunile izolate ale provinciei Papua.

"Colegii noştri transportă aceşti saci, pentru a fi daţi oamenilor săraci de acolo", a declarat directorul Poştei din Jayapura.

Trigana Air Service este una dintre numeroasele companii aeriene indoneziene interzise în Uniunea Europeană din motive de securitate. Compania a înregistrat 14 incidente grave de la începutul activităţii sale în 1991, în urma cărora a pierdut zece aeronave, potrivit site-ului Aviation Safety Network, care precizează că avionul prăbuşit duminică era vechi de 27 de ani.