Aproximativ 250 de salariaţi de la termocentrala Mintia au declanşat joi dimineaţa un protest spontan în faţa sediului societăţii, nemulţumiţi de poziţia administraţiei Complexului Energetic Hunedoara (CEH), care doreşte să reducă din drepturile angajaţilor prin viitorul contract colectiv de muncă, scrie Agerpres.
''Cei 250 de salariaţi sunt din schimburile 1 şi 3, dar la protest s-au alăturat şi angajaţi care sunt în timpul liber. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că administraţia doreşte să reducă din drepturile salariaţilor la negocierile pentru noul contract colectiv de muncă', a declarat vicepreşedintele Sindicatului 'Muntele", Cristian Iştoc.
Potrivit acestuia, protestul declanşat la termocentrala Mintia nu afectează procesul de producţie, angajaţii monitorizând echipamentele şi instalaţiile în funcţiune.
Vechiul contract colectiv de muncă de la CEH va expira pe 1 august, iar administraţia şi Sindicatul "Muntele" nu au ajuns încă la un acord referitor la un nou contract. ''Sindicatul cere prelungirea vechiului contract colectiv de muncă, fără acordarea altor drepturi suplimentare", a precizat Iştoc.
Protestatarii mai solicită o discuţie cu directorul general al CEH şi cu prefectul judeţului Hunedoara.
Protest spontan la termocentrala Mintia
30 iulie 2015
- citeşte totul despre:
- productie,
- echipamentele,
- angajatii,
- salariati,
- spontan,
- angajatilor
(53 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Vin ploile şi frigul! Cum va fi vremea marţi şi miercuri
(7 noiembrie 2016)
37 vizualizări
Examenul de primire în avocatură va avea loc pe 14 septembrie
(19 iulie 2015)
50 vizualizări
Sibiu: Un tirist beat a omorât trei oameni pe DN 1
(22 decembrie 2015)
52 vizualizări
Traficul rutier blocat pe A2 şi pe mai multe drumuri naţionale
(1 februarie 2014)
56 vizualizări
Explozie de la o fabrică de artificii din Italia
(25 iulie 2015)
33 vizualizări
Cutremur în România, în această dimineaţă
(19 septembrie 2014)
46 vizualizări
Colectiv - Încă o victimă a incendiului a murit, bilanţul a ajuns la 30 de decese
(1 noiembrie 2015)
35 vizualizări
Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat la IPJ Prahova, unde trebuia să semneze pentru controlul judiciar
(29 decembrie 2016)
25 vizualizări
Putin numeşte intervenţia condusă de SUA în Siria drept „o agresiune” şi cere o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU
(14 aprilie 2018)
56 vizualizări
Alte peste o sută de controale în cluburi şi discoteci, urmate de 70 de amenzi
(23 ianuarie 2017)
36 vizualizări
Procurorii au ridicat documente de la sediul Ambulanţei Puls
(7 mai 2016)
27 vizualizări
Caniculă marină în Mediterana. Specialişti: Fenomenul poate avea urmări dezastruoase
(23 august 2018)
85 vizualizări
Percheziţii la CFR Călători într-un dosar vizând achiziţia unor sisteme video în trenuri
(14 iunie 2018)
46 vizualizări
Patriarhul Rusiei declară lupta împotriva terorismului drept război sfânt
(6 mai 2016)
22 vizualizări
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, ar putea fi pus sub urmărire internaţională
(23 iunie 2014)
62 vizualizări
Lovitură pentru Giovani Becali
(22 ianuarie 2016)
44 vizualizări
Omul de afaceri Genică Boerică a fost prins la Milano şi adus în ţară
(29 august 2017)
46 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024